Ai luat



Iți propusem viața
far' a ezita,
nu-mi păsa atuncea:
tu ce îmi vei da.




La ce bun mi-e văzul,
vino, și mi-l ia
de nu ești în preajmă
să te pot vedea.


Ti-am cedat si glasul,
las-să-ți spună el
vorbe de-alinare
când ești singurel.


De vrei, și de vise
pot să mă lipsesc,
îți sacrific totul,
doar că te iubesc.


Dar tu, ah, iubite,
toate mi-ai lăsat
și numai atâta:
somnul mi-ai luat.