Atâtea nopți pustii
la geamul ud, iubite,
speram că o să vii
in visele dorite,
în brațe să mă strângi
cum o făceai - cu pară,
făptura să mi-o frângi
ca-n cea din urmă oară.
Dar în nesomn eu zac,
în febră și arsură
suspin spre cer și tac
căci soarta nu se-ndură.
Și-atât doar mi-a lăsat -
un dor și-o amintire,
despre acel păcat
ce îl numeam iubire. iubire .
