Iubitule, ești soare după nori
în toamna, la un pas pân-la ninsori,
mă urmărești, gelosule, de sus,
de văzul meu, însă, te ții ascuns.
De ceața rece-i orizontu-nchis
căldura ta, topită ca un vis,
aduce sloi de gheață-n așternut,
ca viscolul pe fire s-a cernut.
aduce sloi de gheață-n așternut,
ca viscolul pe fire s-a cernut.
Dar un fior de vântuleț ștrengar,
rămas din vară un ghiduș fugar,
cu-a lui suflare calda, ca un hoț,
spre seară mă pândește după colț.
Mă înfășoară lacom și-ndrăzneț,
mă smulge din ninsori și din îngheț,
se lasă peste frunte și obraz,
ademenindu-mă în plasă pas cu pas.
Ce rece-i soarele-n tăcerea lui!
Ce cald e lângă pieptul vântului!
Ispitei cad, strivită de sărut.
Departe ești, aproape-ai dispărut.
Departe ești, aproape-ai dispărut.
