E toamnă de acum, dar e devreme,
abia arțarii s-au împurpurat,
și-n zori câmpia, chiar de-n brume geme
apusul e la fel de-nflăcărat.
Și plouă ciobănește, pai, e toamnă!
Și păsări dinspre asfințit se duc,
și-n calendare-s filele în goana,
cad precum cade frunza de pe nuc.
Privirea ta, însă, mai arde-a vară,
și visul răsădește primăveri,
e luna noua, doar, în plina seară,
e scurt popas între un mâini și-un ieri.
Și las-că nu-i atât de deasă bruma,
și chiar de-i toamna, încă nu-i târziu,
și zorii, chiar de-ntârzie de-acuma,
fiorul din apus mai este viu.
