Ai fost o frunză prinsă de furtună,
o floare lunecată din cunună
Ce n-a putut să-și mai ocupe locul,
ce a fost asta: soarta? nenorocul?
De-a fost să zbori, zburai mai sus ca toate,
de luminai, tu zi făceai din noapte
și de cădere nu doreai să-auzi,
cum poți acum în humă să te-ascunzi?
Ai fost o flacără fierbinte de chibrit,
cu toată pasiunea ai iubit,
prin viață ai trecut fără popas,
din tot ce-ai vrut să ai, ce ți-a rămas?
Ți-a fost să lupți, să-nvingi și să greșești...
Sunt toate-n ieri, căci astăzi nu mai ești,
dar uite-o garofiță și-un bujor,
cine-o să fie mâine mama lor?
Azi ai mai mult decât aveai odata:
de toți iubita ești, de toți iertată.
Adio! Las-să-ți fie somnul lin,
căci viața ți-a fost zbucium și suspin.
