N-avui frică de moarte,
Ce-aş împarte cu ea?
Legănaţi toţi de soarte
la soroc vom pleca.
Că rămâne-va câmpul
nearat, necosit,
nu-mi mai pasă, căci timpul
de plecat a sosit.
Dar de când pe orbata-mi
steaua ta răsări,
mă încearcă tot frica,
că-ntr-o zi-i asfinţi.
Şi pe-ntinderea vastă
iarăşi una voi sta.
La ce bun, viaţa asta?
Moarteo, prima mă ia.
