Erai atât de dulce, încât m-am înecat
în mierea gurii tale, în glasul tău curat,
îți tot sorbeam minciuna, ca un nectar din flori,
n-am mai simțit vre-o data, așa fierbinți fiori.
Ne sprijineam de boltă cu veșnicia-n piept,
aproape, mână-n mâna, ne contopeam incet,
dar ce naivi, iubite, deși de toamne copti,
am pus in joc destinul, să-l alegem la sorți.
Căci am cules în grabă și fructul era crud,
strivind cu pofta firii, fiorul nou-născut,
și destrămasem taina ce ne ademenea,
ni-i talpa pe ruine, iar visul, sus pe stea.
Dorim să reaprindem, să ridicăm din scrum
un dor ce ne legase, ce mai e viu si-acum,
dar nu mai cred, iubite, că vom putea salva
acea eternitate, ce ne-a legat cândva.
