Atât de plină sunt de tine,
încât cuvântul se topește
în stropul mării cu suspine,
când gura ta nu îmi vorbește.
Îmi uit pe scena vieții rolul,
nu simt apusul cum se naște,
nici nu ating cu talpa solul,
cărarea nu mă mai cunoaște.
Nu simt nici spatiul, nici timpul,
nici firea unde se termina,
nu râde în oglindă chipul,
o nouă zi nu vrea să vina.
Ispita nu mă mai veghează,
cu gluma ei să mă aline,
când taci, viața încetează,
iubite, plină-s doar de tine.
cu gluma ei să mă aline,
când taci, viața încetează,
iubite, plină-s doar de tine.
