Am fost un fulg supus, naiv, cuminte
și curios, căzut de undeva,
iar tu erai adevărat, fierbinte
și m-am prelins pe-obraz spre gura ta.
Am fost și pelerin purtat prin viață
până la disperare rătăcit,
de ochii tăi mă ascundeam în ceață
dar Soare ești și m-ai descoperit.
În piatră m-am zidit să stau o stâncă
pe veci să fiu călcată de pași grei,
și n-a fost foc sau apa să mă frângă,
dar ai sădit la poale ghiocei.
Și am fugit atuncea, pustiita,
să nu te știu, din vis să te alung
și să rămân așa neâmblânzita,
cum e cenușa arsă de sub rug.
Știu, voi fi mâine toamnă desfrunzită
și mă va frige poate un regret,
dar frica de-a fi iarăși părăsită,
nici azi nu pot destinului sa iert.
