O , flacără , sălbatică , nebună
Mă pîrjoleşti , mă mistiu pîn la os ,
Mă nărui , clipele cînd mi se-adună
Şi mor ca să trăiesc. Ce paradox.
Chiar dacă mă chircesc iar de durere ,
Cu mîna goală bîjbîi peste tot
Pînă îţi simt pe limbă-amara fiere
Şi nici să cuget , nici să simt nu pot.
Ca să încerc din nou să scap d etine
Şi reuşesc o cută-adăugînd ,
Însă mai trece-un azi , apoi un mîine
Şi iar dorindu-te din nou mă prind
Ah , ce povară , ce blestemeţie:
Că te gonesc apoi din nou te chem.
Cum moartă să trăiesc , cînd moartă-s vie?!
Şi de nu eşti şi dacă eşti mă tem.
