De-ai sădi pădure
de nestrăbătut
între noi, iubite,
să pot să te uit.
De ar trece-o ploaie
peste faţa ta,
ca să mă ajute
în a te uita.
Dar prea des e codrul,
toamna e cu ploi,
îmi doresc şi-acuma
să mai stăm în doi.
Iar de ploi mi-e frică,
faţa-mi vor spăla
și atunci, iubite,
tu mă vei uita.
Și pădurea deasă
ne va-ndepărta...
Cum va fi, iubite,
făr' iubirea ta?
