Mai încercăm la anii copți
să ne jucăm cu focul,
ah, nu riscăm în rugu-aprins
să facem scrum norocul?
Cu ochii stele aruncăm,
născând în piept fiorii,
o nouă soartă căutăm
pe discul încercării?
Ne e destinul hotărât
și-l acceptăm cum este,
de ce atunci naiv riscăm
cu visul din poveste?
Sau proza vieții am urât
și-n casă - umbra serii,
pe-o clipa vrând să revenim
la anii primăverii?!
Pricini de sus și până jos,
sunt toate obiective,
dar jocul e periculos,
plăcerile-s fictive.
Iar focul ce ne-amuză azi,
mâine va fi cenusa,
nu-ți este frică-n el să cazi,
să arzi ca o pănușă?
Căci vei culege-apoi ruini,
dezamăgiri, regrete...
Nu face, zau, naiv să riști
atunci când ai ce pierde.
