Străjerul (Directorului Șargu P.)


Atâția ani străjer și împărat,
stăpân a unei lumi mereu în floare,
și-n tihnă, și-n furtună, necurmat
nu uiți ce este maximă valoare.

Atâtea stoluri s-au desprins, s-au dus,
dar le păstrezi și azi ca pe-o comoară,
chiar de-au crescut de fruntea ta mai sus
ca și atunci timizi se înfioarâ.

Atâtea toamne te recheamă iar
și te indeamnă să iai arma, scutul,
atâtea generații, dar îți par
ca cei din-tâi, când pusei începutul.

Atăt ai răsădit si semănat,
că nu-ți mai prinde văzul orizontul,
ca și mai ieri ți-e ochiul azi curat,
dar nu te-oprești să te încânte rodul.

Continui să mai ari și să creiezi,
nici miezul iernii nu te mai opreste,
nu știi in fața  vremii să cedezi,
doar pentru zboruri sufletu-ți zvâcnește.

Și-așa rămâi: stăpân și impărat,
un tată blând, povață ințeleaptă,
bun profesor, director minunat,
drum de lumini pentru viață toată.