Greșeala

Îmi amintesc din nou acea poveste,

îi simt fiorul ca la început,
și flacăra speranței vie este

din rugul ce odată l-am născut.

Nu-mi pasă că e toamna pe sfârșite

și ninge des, ba plouă, ba e vânt,

ba serile se lasă ostenite

și-un dor se furișează în cuvânt.

Pe buza nopții se așterne-o soapta:

„A fost odata, că de n-ar fi fost ...”

Se deapănă încet povestea toata,

în nou destin își caută un rost.

Dar uite-o frunză de pe ram nesmulsă,

mai vine câte-o zi cu soare mult

și iar ne pare c-a rămas nespusă

până-n final, s-o iau de la-nceput.

Știu bine, sângerez cu visul rana,

căci a rămas o amintire doar,

acel april ce înflorise toamna

n-a fost decât greșeală-n calendar.